guitar lessons
 


Obiective şi misiuni de pază

Categorii de obiective
În conformitate cu prevederile Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, obiectivele asigurate cu efective de jandarmi sunt clasificate astfel:
  • obiective de importanţă deosebită pentru apărarea ţării;
  • obiective de importanţă deosebită pentru activitatea statului;
  • obiective de importanţă deosebită pentru economie;
  • obiective de importanţă deosebită pentru ştiinţă, cultură şi artă;
  • obiective aparţinând unor instituţii din domeniul financiar bancar;
  • obiective proprii aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  • transporturile bunurilor şi valorilor importante;
  • transporturile produselor cu caracter special;
  • obiective strategice care deţin instalaţii ori obiective de o deosebită importanţă naţională;
  • alte obiective, stabilite prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care se iau în pază la declararea mobilizării.

Misiuni de pază şi protecţie executate de către efectivele Jandarmeriei Vaslui
  • paza şi protecţia obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului (sedii de lucru ale instituţiilor fundamentale ale statului);
  • paza sediilor instanţelor judecătoreşti, parchetelor a bunurilor şi valorilor aparţinând acestora, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii în aceste sedii, precum şi protecţia magistraţilor în interiorul obiectivelor;
  • paza şi protecţia obiectivelor din domeniul financiar bancar;
  • paza şi protecţia obiectivelor de importanţă deosebită pentru ştiinţă, cultură şi artă;
  • paza şi protecţia transporturilor de valori şi speciale;
  • monitorizarea obiectivelor prin dispecerate zonale care transmit semnalele de alarmă de la sistemele electronice conectate la echipajele de intervenţie;